STOP!

Eram mică, în dormitorul meu, stăteam în mijlocul patului, cu picioarele strânse sub mine. Așteptam. Să vină. Să îl văd. Să îl surprind! Anul trecut nu reușisem… fiindcă în cele din urmă adormisem.

Mereu așteptam și mereu oboseam așteptând. Iar el urma să intre tiptil-tiptil, să lase cadourile sunt brad și să plece fugind. Iar eu, în timpul asta, obosită după atâta așteptare, aș fi dormit buștean, așa cum dorm toți copiii de cinci ani și jumătate.

Știam că nu o să pot să-l aștept la nesfârșit, că somnul mă va cuprinde și că iar voi pierde momentul când va veni. Nu-mi plăcea așteptarea! Voiam să vină în acel moment, să mă salute și chiar să vorbească cu mine.

Nici acum, mare, nu-mi place să aștept! Vreau să fac totul ACUM. Să reușesc ACUM. Nu las mai nimic pe mâine…

Azi mă opresc. Am obosit puțin! Iau loc pe o banchetă din trenul vieții mele… Azi nu mai vreau să aștept! STOP!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Bifează căsuța GDPR (obligatoriu)

*

Sunt de acord