FIFI și ursulețul

Am cunoscut odată un băiețel care m-a învățat că poți să faci gropițe în obraji și fără să zâmbești.
Un băiețel minunat ca o zi caldă de vară, un băiețel în a căror ochi sclipește marea, cu păr bălai ca spicul de grâu copt și care atunci când îmi rostește numele aduce cu el toată puritatea și căldura din sufletul său.
Acest băiețel este îndrăgostit de tot ce înseamnă camioane și containere și ar putea să se joace cu ele ore în șir fără să se plictisească.
Într-o zi, băiețelul cu ochii ca marea a primit un ursuleț maro, cu ochișori din doi nasturi rotunzi, bombați, negri, pe care l-a botezat ca pe el – Fifi.
Fifi băiețelul și Fifi ursulețul ajunseseră prieteni nedespărțiți, dormeau, mâncau și se jucau împreună. Când Fifi era chemat la masă de mămica lui, prietenul lui cel mai bun îl însoțea. Când Fifi se juca de-a “mașina de gunoi”, ursulețul sigur era unul din personajele principale. Când Fifi mergea la somn, ursulețul era nedezlipit de perna băiețelului.
Anii au trecut, iar Fifi ursulețul a dispărut din viața băiețelului, fiind 
inițial uitat pe canapeaua din curte când se făcea seară, apoi printre restul jucăriilor atunci când Fifi se juca pe calculator. Ursulețul s-a retras tăcut într-unul din containerele portocalii cu care se juca altă dată atât de frumos cu băiețelul care fusese cel mai bun prieten al său și care parcă acum, îl uitase.

Și a căzut într-o hibernare grozavă, care a ținut… nici el nu știe cât! Asta până când, a un moment dat, a auzit tresărind, glasul de copil al lui Fifi.
– Cum e posibil? se întrebă ursulețul. Să se fi dat înapoi timpul, cât am hibernat?!
Și de-odată capacul containerului se deschise aducând cu el raze de lumină care-l orbiră pe moment pe ursuleț.
– Tati, tati, uite ce am găsit aici! Este un urs! Și două mânuțe se aplecară peste gura cointanerului, apucându-l pe  ursuleț de lăbuțele din față. Doi ochi albaștri ca marea îl priveau! Dar nu erau ochii pe care îi știa și nici părul lui Fifi, blond. Erau ochii jucăuși și puși pe soții ai unui alt băiețel, care însă avea vocea lui Fifi.
– Heei, dragul meu Victoraș, dar acesta este Fifi, ursulețul cu care mă jucam eu când eram mic, spuse un glas ale căror inflexiuni îi zbârliră de plăcere blănița lui Fifi.
Știa a cui era vocea aia! Adormise, visase, mâncase și se jucase ani de zile ascultând-o… Lacrimi de fericire au umplut ochii ursulețului, care acum era mângâiat cu dor de bărbatul cu ochii albaștri și părul de culoarea spicului de grâu copt.
– Tati, pot să mă joc cu el? întrebă cu speranță în glas, Vic.
– Sigur dragul meu, cred ca Fifi va fi foarte fericit! răspunse cu emoție bărbatul.
Și de atunci, Fifi ursulețul este cel mai bun prieten al lui Vic, pe care îl însoțește peste tot! Prietenia lor este trainică și durabilă, așa cum doar o prietenie dintre un băiețel și un ursuleț de pluș ar putea fi.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Bifează căsuța GDPR (obligatoriu)

*

Sunt de acord