MAU

Pufos, ciufulit și mic, intră în odaie. Cu fețișoara albă și restul corpului negru, zici mereu că este proaspăt trezit din somn. “Față ciufulită”, eu așa îi zic. Și când va fi mare, la fel va arăta.
Il iubesc mult, deși nu este de multă vreme cu noi, fiindcă are doar cinci luni.
E Mauu, pisoiul Alexuței, fiica mea de șase ani. L-a găsit în fața ușii de la dormitor, de ziua ei, într-o cutie cu găuri de dimensiuni diferite, frumos ambalată în hârtie de mătase roz și legată cu fundă roșie. Nu înțelegea de ce cutia are găuri… Semăna cu un șvaițer.
Inima ei a bătut puțin mai tare când, curioasă, s-a uitat cu un ochi printr-una dintre găurile mai mari.
Și Mau o privea, iar din întunecimea cutiei, luminată slab de razele care reușeau totuși să pătrundă prin celelalte găuri, mocuța lui albă a făcut-o să scoată un râs cristalin.
Doar Alexuța poate râde în felul ăsta, a relaxare pașnică și toată bucuria copilăriei, strânse într-un hohot de clopoțel.
L-a scos cu grijă din cutie, după ce a rupt fericită hârtia și l-a strâns la piept. Atârnat tot, l-a ridicat la nivelul feței ei, ținându-l cu grijă de sub lăbuțele din față. Nu aș putea vreodată descrie fețele lor, când s-au văzut pentru prima dată cu adevărat – mirare, bucurie pură, curiozitate, concentrare și din nou, fericire!
Mau a miorlăit încântat! Îi plăcea și lui fetița asta care încă mirosea a lapte… Ajunsese în sfârșit, acasă! Știa, în sufletul lui de pisoi mic, că totul va fi bine. Avea planuri mari cu ea… spera că e pregătită…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Bifează căsuța GDPR (obligatoriu)

*

Sunt de acord